Eroii

Apropo de ultimul articol, legat de basme, am citit în ultima vreme pe blogosferă cum unii oameni politici (ştiţi voi care) sunt ridicaţi efectiv la rangul de eroi, singurii purtători ai binelui. Dovada că oameni cred în chestia cu eroul stă nu doar în cărţile de comunicare politică, ci şi la Cotroceni. Ce cred eu?

În politică, în viaţă de fapt, nu există eroi. Există doar eroism. Eroismul are două caracteristici.

1. E circumstanţial.

2. E perspectivist.

Dacă îmi daţi dreptate, bine. Dacă mă contraziceţi, poate voi încerca să argumentez.

Până atunci vă doresc un 1 mai muncitoresc. Ne vedem cel mai probabil vineri.

Anunțuri

Basmul şi politica. Analiză comparativă

Asemănări:

1. Elemente supranaturale:

-basmele au o viziune fantastică asupra lumii, politica oferă o viziune fantezistă asupra lumii. Exemple: dreptate, egalitate, fraternitate (Revoluţia Franceză), guvernarea poporului (democraţia), eliminarea stratificării sociale, a inechităţilor sociale (socialismul, comunismul).

– eroi înarmaţi cu puteri supranaturale. Exp: Prâslea cel Voinic (forţă extraordinară sau ce o mai avea el pe acolo), Harap Alb (capacitatea de a comunica cu albine, furnici), Traian Băsescu (capacitatea de a învinge sistemul ticăloşit). Din păcate, doar în basme eroii îşi pot folosi puterile supranaturale. În politică, poţi doar să te lauzi cu ele.

2. Polarizare etică: forţele binelui şi forţele răului.

– eroul, în basme, se luptă cu unul sau mai mulţi zmei/spâni/balauri. În politică, propriul candidat este reprezentantul binelui, candidaţii adverşi sunt reprezentanţi ai răului, care bun în pericol echilibrul lumii. Reprezentanţii binelui acţionează pe tărumul nostru, ai răului pe tărâmul celălalt. În politică, reprezentanţii binelui acţionează în partidul nostru, ai răului în partidele adverse.

* De ce această polarizare etică? De ce politicienii nu pot să vină şi să zică: „ăla de a fost la guvernare?! A fost bun, dar eu pot fi mai bun ca el pentru că… Alegeţi-mă pe mine!”? Pentru că:

a. E mult mai uşor să mobilizezi masele apelând la afectivitate, decât la raţiune. Asta e. Psihologia, ce să-i faci! Indu grupului ideea de competivitate, uneori chiar de duşmănie. Va fi mult mai motivat.

b. E mult mai uşor să manipulezi la nivel afectiv, decât la nivel raţional. E mult mai uşor pentru politician să transforme adversarul în demon decât să demonstreze că e mai competent ca el.

c. Mintea electoratului (la nivel de majoritate democratică) nu este dispusă/nu are capacitatea să recepţioneze mesajele politice la nivelul raţiunii.

Deosebiri:

1. Cu basmele te relaxezi şi îţi educi copiii în timp ce politica îţi fute răbdarea, îţi beleşte buzunarul, stimabile plătitor de taxe şi impozite.

2. În basme binele câştigă, în politică binele e atât de relativ încât mulţi dintre noi se îndoiesc că el există.

3. În basme se conspiră împotriva Eroului, în politică se conspiră împotriva lui Oprescu (să vedem ce va zice Victor când vede asta).

Concluzii:

Din cauza politicii dâmboviţene trăim într-o ţară ca-n basme.

Atunci când politicienii vă mai spun basme, nu vă supăraţi. Asta-i politica!

Între un basm bun şi un talk-şou, întotdeauna aleg meciul şi berea.

Acum serios vorbind, nu reiese din discursul lui Oprescu faptul că el e un fel de Halat-Alb venit să cureţe politica românească de S(tă)pâni, Împăraţi şpăgari etc.?

PS: Cine o fi mârţoaga bătrână, care a schimbat fânul socialist cu jăratec democratic şi s-a transformat în cal năzdrăvan pentru a-l ajuta pe Halat-Alb să câştige lupta cu S(tă)pânul cu Bască?

Spectacolul vieţii

De ce românii nu merită nimic mai bun decât ceea ce primesc deja?

O întrebare destul de ridicolă la care am incercat să dau un răspuns pe drumul către casă. Răspunsul din punctul meu de vedere e unul cât se poate de simplu. Pentru că refuză în mod constant să înţeleagă ca societatea nu este formată doar din propria persoană ci dintr-o multitudine de caractere diferite. Nu merităm pentru că nu dorim, întotdeauna vina o dăm pe alte elemente externe nouă, iar de cele mai multe ori vinovatul este unul singur: statul şi organele acestuia.

Mulţi cetăţeni nu au avut parte de studii legate de administraţia publică şi despre sistemul birocrat. În orice stat eficienţa nu este dată de instituţiile acestuia ci de eficienţa întreprinzătorilor, de la care statul reuşeşte să preia un singur lucru, taxe şi impozite, niciodata nu va prelua eficienţa (maximizarea rezultatelor şi minimalizarea efortului implicat). Plecând de la această afirmaţie am să încerc să vă pun o altă întrebare la care feedback-ul este mai mult decât bine primit: Ce te opreşte pe tine să fii mai bun decât cel de langă tine? Ce ai reuşit să îmbunătăţeşti la propria persoană în cei 19 ani de la Revoluţie? Pentru că evolutia unei societăţi în ansamblu trebuie masurată prin suma elementelor individuale, preluate de la fiecare cetăţean. În funcţie de răspunsurile pe care le voi primi şi cererea de a da exemple de ce cred că România este un stat pierdut le voi oferi pe parcurs.

Între timp s-a ajuns la două întrebari dar sper ca ele sa imi aducă un plus de întelegere a statului în care trăim.

Legea tine cu Oprescu

Aceeasi lege care acum 2 zile ii interzicea lui Sorin Oprescu sa candideze, acum ii permite acest lucru. Asta a decis Curtea de Apel, ca urmare a contestatiei formulate de candidat. Cum a fost posibil ca aceeasi LEGE sa genereze doua vedicte contrarii in decursul a 3 zile? Conform Hotnews.ro: „Avocatii lui Sorin Oprescu au prezentat instantei date din ultimul anuar al Institutului National de Statistica, potrivit caruia in Capitala exista 1,5 milioane de romani cu drept de vot, si, in consecinta, cele 35 de mii de semnaturi valide adunate de Sorin Oprescu sunt suficiente pentru ca acesta sa poata candida”

Putem spune ca s-a solutionat o nedreptate? Foarte probabil. Justitia are ultimul cuvant de spus in aceasta privinta, ei impart dreptatea. Argumentul invocat de avocatii lui Oprescu pare valid. Cum poate fi interpretata aceasta decizie:

1. Ca o palma data adeptilor „teoriei conspiratiei”

2. Ca o dovada ca Justitia functioneaza in Romania, dupa cum declara si Doctorul (mergand pe incredere… incredere in Justitie)

3. Ca o dovada ca ceva nu functioneaza in BEM, deoarece decizia lor a fost invalidata de Curtea de apel

4. Vom avea o campanie electorala incinsa, castigatorul fiind inca incert

Vorbeam in articolul anterior, cu privire la aceasta chestiune, despre LEGE. In cazul nostru, se facea referire la articole de lege clare, pe marginea carora era greu sa faci interpretari. Se pare ca nu a fost chiar asa, de vreme ce institutii diferite au ajuns la solutii diferite. Recunosc, am fost poate furat de iluzia obiectivitatii. Iluzie…

Manipulaţii vs. manipulatorii. Tu cu cine ţii?

Am considerat până acum că ar fi bine ca articolele de pe acest blog să nu fie „pline de noroi”. Dar şi răbdarea are o limită. Ceea ce am citit astăzi în Cotidianul m-a şocat. Nu ştiu dacă să comentez sau nu… Întrebări aş avea multe. Una dintre ele, retorică: mai sunt oameni cistiţi în lumea asta?! Până şi optimismul meu începe să se decoloreze.

Într-un moment izolat de luciditate, reformulez: Cine nu se simte manipulat să ridice mâna sus! Eu nu o pot face. Nu încă. Ştia Marx ceva. Doar că acum avem şi clase sociale noi, mult mai puţin vizibile şi greu de delimitat.

Nu contează cine are dreptate, exploataţii sau exploatatorii, manipulaţii sau manipulatorii. Contează de ce parte a baricadei de afli… în speranţă că vei de partea celor care câştigă. Continuăm să trăim cu iluzia că meciul încă se joacă. Unii numesc asta Speranţa. Pot să o numească cum vor. Eu oricum NU RENUNŢ la ea.

PS: Ştiau liberalii ceva cu principiul statului minimal. Măcar aşa ştiai la ce să te aştepţi. Statul nici nu îţi dă, nici nu îţi ia (prea mult). Dacă mergeau pe ideea extremă a statului minimal, poate că nici nu mai discutam azi politică. Poate că românii rămâneau pricepuţi doar la fotbal. Poate nu eram mai bogaţi, dar cred că eram mai fericiţi.

„A miserupiştilor va fi fericirea acestei lumi.” – citat din propriul subconştient (probabil e vreun arhetip, ceva)

Tony Blair n-are bani de bilet

Dacǎ unii dintre noi se mândreau sau se mâhneau cu expresia « ca la noi, la nimenea », aflați cǎ lucrurile nu stau chiar așa. Luni 21 aprilie, fostul prim-ministru al Marii Britanii, Tony Blair, a fost prins fǎrǎ bilet de controlorii trenului Heathrow Express. Surprinzǎtor, nu ? Mai ales cǎnd vorbim de un om care câștigǎ aproape 2 mil de lire sterline pe an, din consultanțǎ. Ei bine, ceea ce este mai puțin surprinzǎtor este ce a urmat. Nu, dorințele noastre, ale muritorilor de rând, nu au fost îndeplinite, NU a primit amendǎ. Ce ? Credeați cǎ nedreptǎțile de genul acesta, cǎ discriminǎrile de genul acesta sunt tipic mioritice ? Dacǎ da, v-ați înșelat. Tony Blair nici mǎcar nu avea bani la el, iar când garda sa de corp s-a oferit sa plǎteascǎ, controlorul a spus cǎ nu este nevoie. Concluzia : Se întâmplǎ și la case mai mari. Întrebare : Care ne mai sunt modelele (pozitive) atunci ?

M-a amuzat inițial aceastǎ știre, dupǎ care m-a întristat. Îmi plǎcea sǎ cred cǎ existǎ locuri unde oamenii chiar sunt egali în fața legii, și cǎ poate vom ajunge și noi cândva la aceasta performanțǎ. Aceastǎ întâmplare, chiar dacǎ minorǎ, mǎ face sǎ cred cǎ acest concept este unul utopic, idealist.

Dream on, if you can

Sorin Oprescu, între lege şi tocmeală

Până acum nu m-am aventurat să scriu despre campania pentru primăria Bucureştiului. Cred că a venit momentul să o fac. Scurt şi la obiect. Spectaculos, poate neaşteptat, Sorin Oprescu demisionează din PSD pentru a candida ca independent. Un sondaj Gallup îl dă pe Oprescu favorit, cu 34 % din voturile exprimate, urmat de Blaga cu 17 %. Unii sunt sceptici cu privire la aceste cifre. Că au dreptate sau nu, contează mai puţin. Ceea ce a reuşit să facă Oprescu, foarte important într-o campanie, a fost să îşi asigure vizibilitate, expunere mediatică. Părea că e pe drumul cel bun.

Am fost impresionat de fervoarea cu care Victor l-a susţinut pe blogul său în ultima vreme pe Doctor. Multe dintre argumentele sale erau pertinente. Pe altele, cum ar fi independenţa lui Oprescu de partide, le-am privit cel puţin cu scepticism. S-a întâmplat însă ceva. Credinţa lui Victor în Sorin Oprescu a început să fie pusă sub semnul îndoielii. Concluzia, justificată dealtfel, e că Oprescu face totuşi parte din lumea politică pe care o condamnă. Până acum a fost membru PSD şi încă se bucură de simpatia unor persoane importante din partid, precum Iliescu. Să fi devenit Oprescu, brusc, idependent? El care până acum voia să candideze din partea PSD?!

Ieri (23 aprilie) s-a dat însă lovitura de teatru. Biroul Electoral Municipal constată că semnăturile valide pe care Doctorul trebuia să le strângă, ca independent, sunt insuficiente, conform prevederilor legale. Principiul statului de drept e că legea e mai presus… dar ce vorbesc eu aici, principiul unora care încă mai cred în statul de drept. De ce spun asta?

Oprescu e primul care sare şi critică BEM. Începe să vorbească de jocuri politice, de cei care vor ca el să nu candideze la Primăria Capitalei. Reacţiile de genul ăsta au devenit un algoritm. Când eşti acuzat de ceva, ce faci? Încerci să dovedeşti că eşti nevinovat?! Nicidecum! Pui la bătaie teoria conspiraţiei! Ori se pare că românii au conspiraţia în sânge. Chiar dacă nu credem în conspiraţia respectivă, faptul că ea este invocată distrage atenţia de la adevărata problemă. Citeam pe blogosferă un titlu de genul „Cine nu-l vrea pe Oprescu?”. Bun titlu. Chiar sunt mulţi care nu-l vor pe Oprescu. Poate niciun contracandidat nu îl vrea. Dar vedeţi, tocmai aici e manipularea. Deja discutăm de alte lucruri. Cristian Tudor Popescu face o analiză interesantă a stilului Doctorului.

Însă aici nu este vorba dacă cineva vrea să îl scoată pe Oprescu din cursa electorală sau nu. Aici nu e vorba dacă Oprescu e cel mai bun pentru primar sau nu. Aici e vorba de lege. Ori legea spune că Oprescu trebuia să prezinte un număr de adeziuni, completate corect şi complet de locuitori ai Bucureştiului. Are Oprescu aceste semnături, CONFORM LEGII? Păi BEM zice că nu le are. Candidatul are drept de contestaţie. Dacă şi după contestaţie răspunsul e acelaşi, lucrurile sunt clare: nu le are. CONFORM LEGII, Oprescu nu poate candida.

Pe ce se construieşte societatea românească?! Ceva între lege şi tocmeală. Şi nu-s numai politicienii de vină!

UPDATE: Curtea i-a respins contestatia lui Oprescu, asteptam si apelul inainte de alte comentarii.