OLIMPIADELE COMUNICĂRII – Preselecţia la cald(uţ).

Echipa Pitchers a participat astăzi, oficial, la preselecţia Olimpiadele Comunicării, secţiunea Comunicare Politică. Ce e de reţinut din toată chestia asta:

În ordine cronologică…

1. Noi am ajuns (în efectiv complet) mai târziu decât ne propusesem.

2. A fost o fază tare când m-a sunat Alexandra (din stafful de organizare) să mă întrebe când ajungem şi eram la 5 metri în faţa ei.

3. În toată tensiunea din camera de aşteptare (unii păreau că aşteptau să intre la scaunul electric nu la interviu) pe noi ne interesa cum ne stă părul (pe unii dintre noi cel puţin, unii din noi nu prea aveau – uită-te la profilul lui Ionuţ!).

4. Pentru a menţine sinergia echipei am aplicat terapia care a funcţionat până acum: ironia fină şi umorul vulgar.

5. Am socializat cu fetele de la organizare (frumoase fete dealtfel, cine nu le-a văzut a trăit degeaba). Adică măcar pentru asta merită să vii la Olimpiade.

6. Am avut cam mult de aşteptat. Adică am intrat mai târziu decât era programat. Evident că am intrat râzând. Eram prea veseli să ne mai strice cineva ziua. Şi dacă stimatul juriu şi-ar fi dorit să ne pună „beţe-n roate” nu prea avea şanse să ne ia veselia, pe care dealtfel am fost nevoiţi să o interiorizăm un pic, suficient cât să obţinem ingredientul secret al echipei.

7. INGREDIENTUL SECRET AL ECHIPEI: ATITUDINEA. Încă din momentul în care ne-am adunat de dimineaţă ştiam că nu se mai poate da înapoi. Eram optimişti, ştiam că munca investită în proiect nu era în zadar. Aşa că ne-am luat mingiuţele de baseball şi ne-am gândit: E vremea să jucăm (LET`S PITCH). Am intrat în sala de interviu. Am auzit arbitrul strigând: PLAY BALL. A fost suficient ca să redescoperim plăcerea jocului, aceeaşi plăcere cu care ne-am întâlnit şi am rezolvat tema. PLĂCEREA JOCULUI… şi jocul a mers bine. Aruncările noastre au fost destul de bune. Juriul s-a apărat în tăcere. Domnul Sorin Tudor dădea din cap aprobator şi părea că zâmbeşte sincer. L-am crezut. Ne-a mai dat un bonus la moral. Domnul Stănciugelu privea serios, aproape impasibil. Ne-a reamintit pentru ce eram acolo. Domnul Andrei Stoiciu părea concentrat, atent la fiecare cuvânt al nostru. Atunci am ştiut că nu avem voie să greşim. După toate astea am ştiut că victoria noastră, victoria acelui moment în care eram pe teren, cu mingea în mâna dreaptă şi cu mănuşa în stânga, iar de cealaltă parte juriul, pregătit să trimită mingea în Home Run la prima noastră aruncare greşită. Dar ştiam că mingea, fie ea lovită de juriu, va ajunge tot în mănuşa Pitchers-ilor. De ce? Pentru că mingea ţinea cu noi… pentru că mingea era a noastră.

Şi într-adevăr… nu ne-a trădat. Ne-am ridicat la înălţimea jocului. Pentru noi acel moment a fost prima victorie. Punctele? Le vom vedea diseară. Punctele ni le pot lua sau ni le pot da. Dar VICTORIA de astăzi nu se măsoară în puncte. Nu este o victorie asupra lor, ci victoria noastră asupra noastră, asupra unei părţi din noi care nu voia să accepte încă faptul că locul nostru este acolo, pe terenul de joc.

Şi indiferent de rezultat, acolo vom fi, pe terenul de joc. Vom juca până la ultimul punct. Şi mai devreme sau mai târziu, vom câştiga. De ce? Pentru că vom juca de plăcere.

Anunțuri

Un răspuns

  1. Cine ghiceşte ce semnifică „mingea” are o bere de la mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: