Marea Finală… ce a fost… şi ce a rămas.

Şi uite aşa a trecut şi Marea Finală a Olimpiadelor Comunicării. Am reuşit să fiu prezent la două dintre probe: Cea de Comunicare Politică şi cea de Comunicare Instituţională. Păi să le luăm pe rând:

Comunicare Politică:

1. Multă tensiune. Că doar trebuia să prezentăm şi noi. Barosani în juriu. Şi mai multă tensiune. Clienţii (o parte din ei, restul prin reprezentanţi)… şi a început şi concursul. Mă aşteptam ca cel puţin o echipă să rupă inima târgului. Dar, cred eu, nu a fost cazul. Am văzut creativitate, am văzut sclipiri de inteligenţă, am văzut câteva tactici interesante de comunicare. Totuşi, două lucruri am văzut prea puţin. Prea puţină strategie (care mie mi se părea cea mai importantă) şi prea puţin realism. Mi s-a părut că unele echipe promovau utopii de-a dreptul. Nu vreau să fiu rău cu nimeni dar să organizezi cinci concursuri sportive într-o săptămână, plătind doar chiria locurilor de desfăşurare, fără promovare?! Mie mi se pare cel puţin improbabil să îţi reuşească. Că tot suntem la capitolul minusuri, unele briefuri mi s-au părut cel puţin ciudate. O echipă lucreză foarte bine o strategie pentru promovarea magistralei de metrou Drumul Taberei – Unversitate în numele unui candidat la primăria sectorului 6, deşi Metroul ţine de Ministerul Transporturilor. Echipa nu are nicio vină evident.

O să fiu mai critic. Nu mă opresc prea mult la plusuri. Cine a fost prezent le ştie. Şi nu au fost puţine. Viitorul comunicării politice în România (sper că în România) e promiţător. Rezerv cele mai importante cuvinte de laudă pentru organizatori. Au făcut totul pentru a oferi participanţilor condiţii demne de cel mai bun concurs de comunicare din ţară.

Acum două vorbe despre comunicare instituţională. Pe lângă briefurile clienţilor, foarte interesante, care lăsau loc de potenţial creativ, de strategie, de tot ce înseamnă o campanie de comunicare de succes. Echipele mi s-au părut, în medie, mai bune decât la comunicare politică. Şi nu numai în medie. Cred că sunt 3 echipe, cel puţin, între care se dă o luptă acerbă pentru primul loc. Cine a fost prezent la această probă, a avut ce vedea. Eu am simţit că am ieşit de acolo mai înţelept.

Am zis să nu vorbesc despre ce a făcut echipa noastră. Să zicem că lucrurile au ieşit aşa cum ne-am propus. Adică bine. Dacă e şi juriul la fel de mulţumit ca noi… e de bine. Dar ce ţi-e şi cu subiectivitatea asta! Aşteptăm ziua de vineri ca să ne lăudăm.

Şi pentru că orice reuşită se cere celebrată, vă aşteptăm alături de participanţi în Clubul Spice, începând cu orele 22.30. Pentru a confirma participarea intră pe http://www.olimpiadelecomunicarii.ro/evenimente.html. Încă un motiv să vii la petrecere?! TUBORG FACE CINSTE!

2 răspunsuri

  1. Sa avem bafta, dragi colegi de olimpiade si de facultate! 🙂 Indiferent de rezultatul pe care-l vom afla vineri pe seara noi clar suntem tari pt ca am fauct treaba buna, nu ne-am facut de bafta. Eu cred c-am aratat ca desi suntem la inceput putem sa schimbam cate ceva, pe ici pe colo, in punctele esentiale! :)) A bem voiosi vineri seara si sa demonstram ca fair play-ul e punctul nostru forte! 🙂

  2. Adevăr grăieşte gura ta, Cătălin!

Lasă un răspuns către Catalin Vieru Anulează răspunsul