MariusicBet: Oprescu (%) > Blaga (%) ==> Oprescu Win (15 iunie)

Ca să nu îmi sară nimeni în cap, vreau să stabilim de la bun început că eu nu ţin cu niciunul. Articolul se bazează pe analiza campaniei electorale, a discursului celor doi candidaţi în corelaţie cu publicul ţintă, iar concluzia mea transcede simpatia şi subiectivitatea. Cât de exactă a fost analiza şi pronosticul, o să confirme votul de pe 15 iunie. Dacă vă mai amintiţi, am mai acum ceva vreme un articol despre lupta dintre cei doi aici.

Deci eu zic că Oprescu iese primar. Pe ce mă bazez când zic asta? Să zicem că ieri (joi) i-am văzut la TV pe amândoi, la două emisiuni diferite, şi m-am edificat.

L-am văzut întâi pe Blaga la Antena 3. Ca să ne aducem un pic aminte, Blaga tocmai ieşise după afişarea rezultatelor pentru primul tur cu un atac la adresa doctorului via Mineriade şi Ion Iliescu. După părerea unora de prin presă, pe care o împărtăşesc, eroare. Tema discursului: nepotrivită. Stilul: asemenea. Blaga nu e un om de atac. Nu e un lup politic. Succesorul lui Băsescu din 2008 la capitală nu are „colţii” politici ai acestuia. Blaga s-a băgat în lupta politică de care până acum se ferise cu abilitate. Şi tocmai faptul că a avut un mesaj coerent, a evitat lupta directă cu Oprescu, lupta politică, el a crescut constant în săptămânile din finalul campaniei pentru turul I. Faptul că a ieşit acum la atac nu dă bine la consecvenţa şi coerenţa mesajului. A trecut de la soluţii la discuţii. La emisiunea de aseară am văzut că a încercat să revină pe „drumul cel bun”. Recunosc că stilul ăsta de discuţie, tehnică, în care Blaga vorbeşte ca un om de administraţie, nu ca un om politic, i se potriveşte mult mai bine.

De cealaltă parte Oprescu. La Naşul. Un naş dealtefel cam puţin incisiv. Încă o dată mă văd nevoit să îi dau dreptate lui Cristian Tudor Popescu: Oprescu = Băsescu 2 – vorbim la nivel de discurs. S-a văzut clar că Oprescu nu are niciun proiect solid, punctual pentru Bucureşti. Dar s-a mai văzut ceva: că Oprescu e capabil să verbalizez soluţii, uneori vagi şi generale, pentru orice problemă. Are un discurs de un patetism rar întâlnit, chiar şi în politica noastră. A ştiut să evite cu abilitate toate întrebările care îl puneau în dificultate, transformând răspunsurile în promisiuni sau jurăminte. De ce am zis Oprescu = Băsescu 2?! Pentru că Oprescu a arătat aseară că poate să stabilească acea legătură empatică cu electoratul pe care numai Băse credeam că o poate face. Mai exact, doctorul evocă anumite situaţii, amintiri, probleme pe care electorul le are deja în minte. Se creează astfel, în mintea alegătorului, senzaţia de similitudine în gândire. Adică empatia de care vorbeam. Şi aşa cum mai scriam anterior pe blog, empatia e cheia politicii în sistemul democratic.

Mai mult decât atât, în timp ce electoratul lui Diaconescu din primul tur se va îndrepta aproape sigur către doctor (analizând profilul electorului PSD cred că acesta va urma directiva partidului), pe când electoratul lui Orban va fi răsfirat (fie nu se va prezenta la vot, fie va analiza pe baza asemănării campaniei lui Orban cu cea a lui Blaga – centrată pe proiecte – şi îl va vota pe PDL-ist, fie va vota contra lui Băsesc şi PDL, şi atunci va alege Oprescu). În orice caz, analizând profilul electorului PNL-ist în acest moment, mai mult ca sigur acesta nu va vota cum îi îndrumă PNL, dacă liberalii vor recurge la acest gest. Rezultă, electorat PSD-ist compact la Oprescu, electorat PNL-ist răsfirat pe ici pe colo.

Ca să sintetizăm:

Blaga – RAŢIUNE, atacul la Mineriade, discursul politic (-), revenirea la discuţia bazată de proiect (+)

Oprescu – EMOŢIONAL, lipsa unor proiecte concrete (-), retorica, EMPATIA (+), electorat PSD (+)

Cam astea ar fi coordonatele principale ale celor candidaţi. Ca în orice spectacol însă, diferenţa o face publicul. Şi deşi cei doi candidaţi au fost egali la turul I, plusul de la Oprescu e mai mare.

E mai mare pentru că bucureştenii, deşi sunt cei mai informaţi electori din ţară, nu sunt pregătiţi să arbitreze o bătălie bazată pe proiecte. Politica rămâne, dacă pronosticul meu se adevereşte, o chestiune de discurs. Precedentul Băsescu există deja. Cât de oportună este această alegere pentru bucureşteni, nu mi-am propus să analizez aici. Oricum e vorba aia: „fiecare doarme după cum îşi aşterne”.

PS: Cine vrea să parieze, găsiţi aici: bet-at-home: Blaga, cota 1.65, Oprescu, cota 2.00

Anunțuri

6 răspunsuri

  1. Verdictul final d.p.m.d.v are convergent in persoana domnului V. Blaga…Eu nu am votat si nici nu votez nu din acel stereotip numit nepasare ci pt ca nu am cu cine,iar implementarea ratiunii civice la mine trebuie sa se faca atunci cand sunt beat sau fumat(si asta sa se intample non-stop).Ca atare eu mizez pe ideea ca ulciorul MERGE de mai multe ori la apa cu NESIMTIRE si TUPEU(tipic manelar nu?).Asa cum in primul tur Blaga care a plecat de la un procent mic, prin manevre a ajuns sa fie primul chiar daca Oprescu e simpatizat cu fanatism de o majoritate (cumparata sau nu) Primaria Generala a Capitalei,implicit cetatenii acesteia, nu vor avea o soarta placuta…Trist dar inca o data adevarat…Vorba lui Cheloo de la Parazitii:”Plm suntem condusi de molii”

  2. […] observatiilor primite de la Gabi Nistoran si Marius Ciobanu, aceasta insemnare a fost reformulata in spiritul adevarului. Vechiul titlu era Oprescu: favorit la […]

  3. In legatura cu alegerile in Bucuresti, tin sa precizez ca nu ma intereseaza absolut deloc, insa datorita mediatizarii intense este imposibil sa nu fiu pusa in tema.
    Tocmai am urmarit o emisiune la tv, unde, printre alti invitati, era si Nastase, care a enuntat o ipoteza destul de interesanta cu privire la rezultatele alegerilor in turul 2. Dupa sondaje, lupta intre cei doi candidati este foarte stransa, cu o diferenta cam de 3 procente in favoarea lui Oprescu. Problema va interveni, zice Nastase, la numararea voturilor, caci Oprescu nu va avea echipe de sustinere la sectiile de votare, spre deosebire de Blaga, care poate fi favorizat din acest punct de vedere.
    Ar fi pacat sa se intample asa, dupa toata lupta dusa de Oprescu in aceasta campanie (cu toate ca e f probabil). Numai ca… daca ma gandesc bine, este la fel de posibil ca tot acest tam-tam facut de PSD si candidatura lui Oprescu sa fi fost gandit din timp si regizat. Cel putin a prins la public!

  4. Tigrilor, uite, noi vă aruncăm mţnuşa, vă provocăm, vă ademenim, vă tentăm, vă somăm:
    1. Aveţi curajul să dezvoltaţi Dizivia Ziarului Strada Mare în Bucureşti?!
    2. Aveţi nebunia s-o faceţi?!
    3. Dacă da, e super-OK.

    Aşteptăm. Suntem curioşi ce mişcare faceţi în continuare.

  5. Dacă aveţi curaj atunci suntem gata să punem la cale proiectul, planul, strategia, tactica. Aveţi curaj să înfruntaţi marile trusturi de presă? Vă citim blogul de mai multă vreme şi se pare că aveţi curaj. OK, aţi putea fi o super echipă managerială care să dezvolta brandul Strada Mare în Bucureşti. Dacă nu aveţi curaj atunci făceţi-vă curaj. Credem că e o încercare totală pentru nişte tigri tineri şi talentaţi ca voi.

  6. Brandul Strada Mare e un brand de tip MEDUZA.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: