Relocare

Dacă îți place acest blog și vrei să citești mai multe noua locație este

http://fiftyfirst.wordpress.com

Justiţie democratică sau democraţie justiţiară

Mult mediatizatul caz Gigi Becali. Nu intru în detalii pentru că probabil deja la cunoaşteţi. Ceea ce mi se pare însă cel mai interesant de observat este 1) atitudinea mass-media; 2) atitudinea „poporului”, cele două fiind de altfel interconectate. Deci ce face Media în cazul ăsta: 1) îi cheamă pe domnii Analişti în studio, unde are loc o analiză exhaustivă a cazului; 2) chestionează publicul: „Ce părere aveţi, dragi telespectatori, despre arestarea lui Gigi Becali. Analiştii, dar în special telespectatorii (adică „poporul”), au în majoritatea cazurilor o opinie care ar putea fi rezumată astfel: 1) foarte bine i-a făcut, e un infractor şi un mafiot (?!); 2) săracul, este o victimă a jocurilor politice (sau de alt gen), trebuie eliberat. Şi aşa se nasc adevărate campanii pentru eliberarea lui (vezi „Free Gigi”). Cu alte cuvinte, în ţara asta, neleviziunile, ca a 4-a putere în stat ce sunt, încurajează democratizarea actului de justiţie. Pe principiul poporul nu greşeşte niciodată, tot poporul este cel mai competent în a decide dacă domnul George Becali se face sau nu vinovate de faptele de care îl acuză procurorii (Ce nedemocratic! De ce oare procurorii se substituie poporului?! Poporul trebuie să fie cel care acuză pe cineva, pentru că poporul are întotdeauna dreptate!). Păi dacă tot am ajuns până aici, nu ar fi mai bine să organizăm şi tribunale populare? Sau mai mult, decizia privind vinovăţia sau nevinovăţia domnului George Becali ar trebui luată prin vot popular, în cadrul unei emisiuni televizate în care se votează prin SMS. Nu de alta dar tribunalul popular ne duce cu gândul la altă epocă, alt regim, şi vremurile s-au schimbat. Decizia prin SMS ar fi însă cea mai democratică cu putinţă. Nimeni nu se poate plânge că nu a putut lua parte la decizie. Poate că nu a vrut să dea 1 euro (fără TVA) pe SMS, dar asta nu înseamnă că nu a putut, ci că el, de bună voie, a renunţat la dreptul său democratic de a decide, pentru că e un zgârcit. Evident că, pentru ca sentinţa să fie în cunoştinţă de cauză, ar trebui să fie prezentate, la televizor, la ore de maximă audienţă, toate probele din dosar. Vă daţi seama, nu chiar toate pentru că s-ar întinde probabil pe sute de pagini, şi ce telespectator ar avea răbdarea şi timpul necesar pentru a studia întregul probatoriu?! Dar măcar aşa, în punctele esenţiale, dosarul ar trebui prezentat la TV. Ca să organizăm clar procedura: jurnaliştii de investigaţie (câţi mai există azi) vor strânge probele, apoi televiziunile le vor prezenta, se va organiza o dezbatere cu Analişti de cel puţin 6 ore, după care se va trece la vot. Toată procedura nu ar dura mai mult de câteva zile (depinde de cât de repede se mişcă jurnaliştii de investigaţie, dar dacă editorul-şef îi grăbeşte puţin, putem încheia procesul într-o singură zi). Să sistematizăm acum avantajele acestui tip de proces televizat: 1. Este foarte scurt (câteva zile maxim, faţă de procesele din tribunale care pot dura ani întregi). 2. Este democratic (decizia este luată prin vot popular). 3. Este o sursă de divertisment pentru telespecatori, contribuind la creşterea serioasă a ratingurilor televiziunilor. 4. Elimină corupţia din sistemul judiciar. 5. Elimină costurile mari de administrare a sistemului judiciar. Pentru a scoate sistemul judiciar oficial din schemă, cazurile neinteresante vor fi preluate de televiziunile locale. Probabil că va fi nevoie să instaurăm şi tribunalele poporului pentru cazurile care nu au priză la public (divorţurile unor anonimi, etc.). 6. Cadrul legislativ devine strict orientativ; legile pot fi divergente, contradictorii, pentru că poporul ştie cel mai bine cu care lege să judece şi ce pedeapsă să aplice. Nu uitaţi: POPORUL ARE ÎNTOTDEAUNA DREPTATE! (evident, atunci când nu este vorba de un consens, se va aplica regula majorităţii simple, democratice). Cât de exagerat este scenariul propus de mine? Păi uitaţi-vă un pic la televizor şi veţi vedea: cetăţeni care, în ciuda faptului că nu au pregătire juridică, nu cunosc probele din dosar, nu au autoritatea de a decide, emit opinii vehemente în favoarea/defavoarea arestării/vinovăţiei personajului de care vorbeam mai sus. Repet, nu personajul în sine este tema, ci modul în care un popor care a transformat Libertatea în cel mai vândut ziar înţelege să emită opinii cu privire la un domeniu în care nu au competenţa şi informaţiile necesare. Fie că este coruptă, cu interese ilegitime, că face trafic de influenţă, prefer ca în ţara asta aparatul judiciar să administreze actul de justiţie, decât poporul, ca în scenariul de mai sus. Şi încă un argument care mi s-a părut interesant, adus de cei care susţin eliberarea lui Becali: a făcut multe fapte bune. Pentru cine are cea mai mică idee de drept, nu mai este nevoie să comentez. Cât despre răspunsul meu la întrebarea: trebuie George Becali să facă puşcărie? E foarte simplu: NU ŞTIU!