Să votăm româneşte! VOTUL ÎMPOTRIVĂ!

Ne tot plângem că împrumutăm de la străini multe lucruri de-a gata, care nu au nicio treabă cu specificul românesc şi care implementate dau un rezultat original, de cele mai multe ori neplăcur. Cum ar spune Maiorescu, „forme fără fond”. Este sistemul de vot unul dintre elementele împrumutate orbeşte, care la noi dă rezultate hazlii, dramatic de hazlii? Firesc că este. Şi atunci? Ar trebui să încercăm altceva, în conformitate cu specificul românesc.

La ce m-am gândit mai exact: VOTUL ÎMPOTRIVĂ. Cum vine asta: cetăţeanul se duce la vot, şi ştampilează pe buletin ce antipatizează el. Mai mult decât atât, votul ar trebui să fie cu opţiune multiplă. Adică dacă nu îmi place niciunul, îi votez pe toţi. În acest sistem câştigă candidatul cu cele mai puţine voturi împotrivă. Mai rezonabil de atât nu se poate.

Argumente pentru introducerea acestui sistem de vot:

1. Corespunde fondului românesc: campaniile electorale sunt în general construite pe distrugerea adversarilor; cetăţenii votează de cele mai multe ori răul cel mai mic. Adică de ce să votez răul cel mai mic?! Mai bine îl votez pe cel mai mare. Corespunzând specificului românesc, atât cetăţenii cât şi politicienii s-ar adapta mult mai uşor.

2. Prezenţa la vot ar fi mult mai mare. O democraţie la care ia parte marea majoritate a cetăţenilor săi. Păi imaginaţi-vă, cei care nu aţi fost la vot, dacă aţi fi putut vota împotrivă, nu v-aţi fi dus? Sincer acum, câţi dintre noi nu ar vrea să le dea un vot negativ politicienilor?

3. Sistemul corespunde tendinţelor psihologiei de masă. Se ştie că omul contemporan reacţionează mult mai uşor la elemente negative.

4. Sistemul garantează că nu iese candidatul cel mai rău, indiferent de competitori.

5. Mult-dorita reformare a clasei politice va avea loc.

De fapt, pot să pun pariu că vom avea parte de conducători mai buni decât până acum. Cu atâtea argumente irefutabile, de ce să nu încercăm? Măcar ar fi ceva românesc. Pe principiul, mai rău nu se poate…

De ce Iliescu?!

WordPress-ul e plin de articole care îl susţin pe „domnul Preşedinte Ion Iliescu”. Uneori această susţinere îmi lasă impresia de idolatrie. Aflăm aici că Iliescu e cel mai mare om politic pe care îl are România, salvatorul ţării, călăuzitorul nostru de la comunism la democraţie şi multe altele. Nu o să intru în clasica polemică privitoare la adevărul acestor afirmaţii. Nu ăsta e scopul articolului. Tot citesc blogurile astea încercând să răspund la o întrebare: De ce Ion Iliescu??? Cum a reuşit el să inducă un asemenea val de simpatie? Cum reuşeşte, în pofida controverselor, să impună un asemenea respect? Şi aici nu vrea să discut de fapte, dealtefel interpretabile. Pentru că aceleaşi fapte îl fac pe unii să îl condamne iar pe alţii să îl admire. Ci vreau să aflu secretul lui… talentul cu care impune o atitudine pe care nu o regăsim în rândul susţinătorilor altor politicieni, dar nu numai.

În altă ordine de idei, de ce acest popor este dependent de „mitul salvatorului”, „al eroului”? Şi cel mai important, DE CE ILIESCU?

Pentru mine, student la Comunicare şi pasionat de comunicare politică, o asemenea întrebare e cea mai mare provocare. Dacă aş şti să prepar un asemenea elixir, aş spune că profesia îmi va oferi multe satisfacţii. Pentru cei care oferă indicii concludente, ofer recompensă.

Ovidiu Bufnilă. Comunicare – de la cei mai buni.

Orice alt comentariu este de prisos. Citiţi pe nerăsuflate. Noi aşa am făcut.

PITCHERS: Ce făceaţi acum 18 ani?

Ovidiu Bufnilă: construiam conceptul MEDUZA care e o abordare personală a filozofiei imaginii şi mai mult decât atât. Acum tot asta fac. Ciocănesc, repar, nu-mi iese, o iau de la capăt. Sunt murdar de vaselină imagologică până-n vârfu urechilor dar îmi place la nebunie ceea ce fac.

PITCHERS: Cu ce vă ocupaţi acum?

Ovidiu Bufnilă: mă ocup de nişte lucruri care, văzute de la un kilometru distanţă, te-ar face să spui, uite, tipul ăsta, Bufnilă, arată ca un consilier de imagine dar mai are până cînd o să fie cu adevărat un consilier de imagine.

PITCHERS:Aveţi vreun moment al carierei de care sunteţi cel mai mândru?

Ovidiu Bufnilă: Frumos cuvânt ai ales, mândrie. În schimb cuvântul carieră nu-mi place pentru că sunt adeptul imperfecţiunii. Imperfecţiunea e atrăgătoare, de-a dreptul, tot timpul ai ceva de făcut. Îmi plac multe momente din viaţa mea. Mai ales acele momente când am cunoscut şi am lucrat împreună cu o mulţime de tineri, de tigroaice şi tineri, ambiţioşi, talentaţi, curajoşi. E fascinant, pe bune!

PITCHERS: „Comunicare” este un cuvânt foarte la modă. Ce înseamnă, de fapt, să lucrezi în comunicare?

Ovidiu Bufnilă: Comunicare înseamnă să nu ai astâmpăr şi să cotrobăieşti împreună cu alţi oameni după tot felul de sensuri noi, să te pui de acord cu ei, să înaintezi împreună cu alţi oameni către noi adevăruri…

PITCHERS: Ce v-a determinat să vă implicaţi în blogosferă? În ce măsură este folositor blogul unui specialist în comunicare sau celui care aspiră să profeseze în acest domeniu?

Ovidiu Bufnilă: Mi-am imaginat Network World cu mult timp înainte de 1989! Când a apărut, m-am digitalizat rapid ca să văd pe unde greşisem. E mult mai teribil şi mai misterios decât a crezut bietul Ovidiu Bufnilă. Trăiesc în blogosferă pentru că aici întâlnesc noua lume, pasionantă, creativă, surprinzătoare, zăpăcită, crudă uneori dar îngerească, în cele din urmă. Am învăţat o mulţime de lucruri extraordinare de la internauţiii de toate felurile, m-am războit pe forumuri, am cetuit la greu, am fost banat, am luat-o peste cap la greu, unii m-au preţuit, alţii m-au înjurat cu năduf. Dar nu m-am supărat. Ovidiu Bufnilă e dator sutelor şi sutelor de forumişti, de bloggări cu care stă de vorbă în draci. Le datorez mult….

PITCHERS: Ce credeţi despre imaginea politicianului român? Pare a fi una construită de specialişti?

Ovidiu Bufnilă: Cred că noua generaţie de oameni politici schimbă totul în politica românească. Despre această nou val de oameni politici trebuie să vorbim. I-aş vrea ceva mai insurgenţi pe tinerii oameni politici. Imaginea, după părerea mea, nu se construieşte. Nu poţi construi o ficţiune. Aşa cum nu poţi înţelege Universul neînţelegând ficţiunile astronomice. Imaginea e Proiectul. Şi asta ar trebui să învăţăm, să învăţăm să proiectăm. Imaginea trebuie să fie un Proiect credibil, realist, folositor. Imaginile Frumoase sunt frumoase şi atât. Noul val de oameni politici are un Proiect de forţă. Sunt semne.

PITCHERS: Cât de departe de realitate se poate construi imaginea unui politician? Politicianul român poate îmbrăca orice „ambalaj”?

Ovidiu Bufnilă: Câmpul de luptă imagologic este de diferite feluri. Imaginarul Fiinţelor poate fi un câmp de luptă, un ecran sau un ocean. Ideea asta de ocean vine să ne încurce sau să ne ademenească. Ideea de ambalaj ne duce la ideea de marketing euclidian ori, după părerea mea, ne-am despărţit de miturile desuete ale marketingului politic. Am intrat în mare viteză în Era Complexităţii şi Filozofia Imaginii s-a schimbat total. Noul val de profesionişti ai imaginii România trebuie să aibă răspunsul corect. Ovidiu Bufnilă îl poate intui doar.

PITCHERS: Sunteţi un scriitor de SF de succes. Aţi inventat un regim politic mai bun decât democraţia?

Ovidiu Bufnilă: Trebuie să vă dezamăgesc, nu sunt scriitor SF de succes. Nu în sensul euclidian. În sens euclidian nu sunt pentru că Era Complexităţii sfărâmă şi vălureşte ideea ierarhiilor. Am încercat să construiesc Ficţiuni toată viaţa nu obiecte literare. Am dat viaţă acestor ficţiuni de la Codul ICAN la Partidul Digital Nonliniar şi la multe alte încercări pe care nu le-aş fi putut pune în operă fără ajutorul nemaipomenit al unor tineri de excepţie, al unor oameni de excepţie. Ei au făcut ceea ce trebuia făcut, eu doar i-am bătut la cap…

PITCHERS: Ca să rămânem în temă, de la democraţie trecem la mediu. În ce măsură poate o campanie de mediu să îmbunătăţească imaginea unui politician?

Ovidiu Bufnilă: Numai în măsura în care omul politic se dăruieşte acstui ideal. Dacă nu atunci totul e o cârpeală propagandistică fără sare şi piper.

PITCHERS: Dar dacă politicianul respectiv nu a avut tangenţă cu acest domeniu până acum? Vreo şansă?

Ovidiu Bufnilă: Orice om politic are nevoie de oameni de imagine, de consilieri, de profesionişti din felurite domenii ale vieţii. Managementul Politic se schimbă în mare viteză şi noul val de oameni politici înţelege chestia asta extraordinară. Dacă nu o înţelege, atunci e în pericol să rămână o biată notiţă în subsolul Istoriei. Dar potenţialul şi valoarea noului val de oameni politici se vede cu ochiul liber aşa că Ovidiu Bufnilă greşeşte cu vârf şi îndesat.

PITCHERS: Să încheiem cu ceva monden. De ce nu vedem şi la noi în ţară o campanie fair-play? Mai bine zis, cum ar trebui să arate o astfel de campanie, dacă e altceva decât o utopie… sau subiect de SF?

Ovidiu Bufnilă: Să nu uităm unde ne aflăm atât din punct de vedere cultural, istoric, politic, metafizic. Cavalerismul ţine de virilitatea tradusă în bărbăţie în timp ce fair-play-ul ţine de şi el de un anume fel de cultură. Va trebui să ne aventurăm în trecutul nostru îndepărtat să vedem pe unde am rătăcit aceste valori. Travaliul istoric tragico-comic ni le-a smuls fie cu cruzime fie cu maliţiozitate iar noi eram cu gândul în altă parte şi nu ne-am dat seama în ce pericol ne aflăm. Nu vreau să mă sustrag de la o asemenea misiune dar sunt convins că voi, cu talentul şi curajul unor navigatori de nădejde veţi repune aceste valori acolo unde le este locul pentru ca acest spaţiu geo-politic să reintre în normalitate şi firesc. O campanie adevărată se bazează pe Valori. Iar noi trebuie reînvăţăm să preţuim Valorile nu numai să le umflăm cu pompa sau să le spoim în printuri sau mash-uri leşinate sau ferchezuite ca la carnaval.

NN. Dacă vreţi să îl cunoaşteţi mai bine pe Ovidiu Bufnilă, click pe http://ovidiubufnila.weblog.ro/

Eroii

Apropo de ultimul articol, legat de basme, am citit în ultima vreme pe blogosferă cum unii oameni politici (ştiţi voi care) sunt ridicaţi efectiv la rangul de eroi, singurii purtători ai binelui. Dovada că oameni cred în chestia cu eroul stă nu doar în cărţile de comunicare politică, ci şi la Cotroceni. Ce cred eu?

În politică, în viaţă de fapt, nu există eroi. Există doar eroism. Eroismul are două caracteristici.

1. E circumstanţial.

2. E perspectivist.

Dacă îmi daţi dreptate, bine. Dacă mă contraziceţi, poate voi încerca să argumentez.

Până atunci vă doresc un 1 mai muncitoresc. Ne vedem cel mai probabil vineri.

Basmul şi politica. Analiză comparativă

Asemănări:

1. Elemente supranaturale:

-basmele au o viziune fantastică asupra lumii, politica oferă o viziune fantezistă asupra lumii. Exemple: dreptate, egalitate, fraternitate (Revoluţia Franceză), guvernarea poporului (democraţia), eliminarea stratificării sociale, a inechităţilor sociale (socialismul, comunismul).

– eroi înarmaţi cu puteri supranaturale. Exp: Prâslea cel Voinic (forţă extraordinară sau ce o mai avea el pe acolo), Harap Alb (capacitatea de a comunica cu albine, furnici), Traian Băsescu (capacitatea de a învinge sistemul ticăloşit). Din păcate, doar în basme eroii îşi pot folosi puterile supranaturale. În politică, poţi doar să te lauzi cu ele.

2. Polarizare etică: forţele binelui şi forţele răului.

– eroul, în basme, se luptă cu unul sau mai mulţi zmei/spâni/balauri. În politică, propriul candidat este reprezentantul binelui, candidaţii adverşi sunt reprezentanţi ai răului, care bun în pericol echilibrul lumii. Reprezentanţii binelui acţionează pe tărumul nostru, ai răului pe tărâmul celălalt. În politică, reprezentanţii binelui acţionează în partidul nostru, ai răului în partidele adverse.

* De ce această polarizare etică? De ce politicienii nu pot să vină şi să zică: „ăla de a fost la guvernare?! A fost bun, dar eu pot fi mai bun ca el pentru că… Alegeţi-mă pe mine!”? Pentru că:

a. E mult mai uşor să mobilizezi masele apelând la afectivitate, decât la raţiune. Asta e. Psihologia, ce să-i faci! Indu grupului ideea de competivitate, uneori chiar de duşmănie. Va fi mult mai motivat.

b. E mult mai uşor să manipulezi la nivel afectiv, decât la nivel raţional. E mult mai uşor pentru politician să transforme adversarul în demon decât să demonstreze că e mai competent ca el.

c. Mintea electoratului (la nivel de majoritate democratică) nu este dispusă/nu are capacitatea să recepţioneze mesajele politice la nivelul raţiunii.

Deosebiri:

1. Cu basmele te relaxezi şi îţi educi copiii în timp ce politica îţi fute răbdarea, îţi beleşte buzunarul, stimabile plătitor de taxe şi impozite.

2. În basme binele câştigă, în politică binele e atât de relativ încât mulţi dintre noi se îndoiesc că el există.

3. În basme se conspiră împotriva Eroului, în politică se conspiră împotriva lui Oprescu (să vedem ce va zice Victor când vede asta).

Concluzii:

Din cauza politicii dâmboviţene trăim într-o ţară ca-n basme.

Atunci când politicienii vă mai spun basme, nu vă supăraţi. Asta-i politica!

Între un basm bun şi un talk-şou, întotdeauna aleg meciul şi berea.

Acum serios vorbind, nu reiese din discursul lui Oprescu faptul că el e un fel de Halat-Alb venit să cureţe politica românească de S(tă)pâni, Împăraţi şpăgari etc.?

PS: Cine o fi mârţoaga bătrână, care a schimbat fânul socialist cu jăratec democratic şi s-a transformat în cal năzdrăvan pentru a-l ajuta pe Halat-Alb să câştige lupta cu S(tă)pânul cu Bască?